Acasă / Sport / Fotbal / Tha’er Bawab, prezentat la Dinamo: Sunt convins că am decis foarte bine

Tha’er Bawab, prezentat la Dinamo: Sunt convins că am decis foarte bine

Tha’er Bawab, în vârstă de 31 de ani, a fost prezentat, vineri, la Dinamo. Atacantul iordanian, care spune că s-a adaptat deja în Ştefan cel Mare, trebuie să marcheze 10 goluri în partea a doua a campionatului, susţine antrenorul Ioan Andone.

“Sunt foarte mulţumit şi bucuros. Îmi cer scuze pentru ce s-a întâmplat cu Mediaş, dar pe de altă parte sunt convins 100 la sută că am decis foarte bine. Sper să demonstrez, să dau tot ce am şi să ajut echipa să fie acolo sus. Nu sunt pregătit 100 la sută, dar sper să fiu cât mai curând.

M-am integrat foarte bine. Echipa joacă foarte bine la antrenamente. Din ce am văzut, putem fi liniştiţi acolo sus”, a declarat Tha’er Bawab, într-o conferinţă de presă.

Antrenorul Ioan Andone, în vârstă de 56 de ani, i-a fixat un prim obiectiv lui Bawab: “Mie îmi plac jucătorii de tipul lui, ca el, ca Lazăr, ca Roti (n.r. – Dorin Rotariu). Noi l-am primit şi acum urmează şi el să îşi facă treabă, adică să dea 10 goluri. Dacă nu, în vară, gata”.

Directorul sportiv al clubului, Ionel Dănciulescu, s-a declarat încântat de transferul fotbalistului care a mai jucat în Liga 1 la Gaz Metan Mediaş, CS Universitatea Craiova şi Steaua, însă a precizat că Bawab nu este singurul jucător adus în această iarnă.

“Sunt foarte fericit că îl avem alături de noi pe Bawab, în această zi. Este primul transfer, dar nu ultimul în această pauză competiţională. Este un jucător cu o capacitate tehnică extraordinară, un marcator, sunt convins că ne va ajuta să ne îndeplinim obiectivele”, a afirmat Dănciulescu.

 

Sursa : Mediafax

ULTIMA ORĂ

Leo Grozavu crede că merita mai mult: “Am avut foarte multe ocazii împotriva unei echipe care ne-a fost inferioară”

Leo Grozavu, antrenorul echipei FC Botoşani, a declarat, luni, după înfrângerea formaţiei sale în deplasare …