Acasă / Politica / Senatorul PSD Şerban Nicolae, către Traian Băsescu: Vă întâlneaţi cu şefii de parchete şi servicii, care apoi erau spectaculoşi

Senatorul PSD Şerban Nicolae, către Traian Băsescu: Vă întâlneaţi cu şefii de parchete şi servicii, care apoi erau spectaculoşi

Senatorul PSD Șerban Nicolae, a declarat, de la pupitrul Senatului, în cadrul dezbaterilor pe respingerea OUG 13, făcând aluzie la fostul președinte Traian Băsescu, că acesta se întâlnea cu șefii de parchete și servicii care erau apoi ”spectaculoși” când trăgeau concluzii.

”Mi-ați adus aminte acum de faptul că ați încercat să apărați justiția de politică. Așa de bine ați apărat-o, că vă întâlneați cu șefii de parchete și cu șefii de servicii și să vedeți ce spectaculoși erau unii dintre ei când trăgeau concluzii. Atunci când echipe mixte, pe bază de protocoale secrete, stabilesc cine poate și cine nu poate să ajungă în funcții publice, nu mai vorbim de un stat de drept. Vorbim de un stat mafiot”, a spus senatorul PSD, privind spre fostul președinte Traian Băsescu.

Declarația senatorului PSD a venit după ce fostul președinte a criticat circuitul urmat de OUG 13 în Senat. Șerban Nicolae a explicat că, din punctul său de vedere, problema trebuia să fie rezolvată de Executiv.

”Din punctul meu de vedere, Guvernul, ca inițiator al acestui proiect legislativ, să-l retragă odată cu abrogarea Ordonanței 13. Vă rog să vă reamintiți că Ordonanța 14 a fost emisă la cererea expresă a președintelui României”, a spus Șerban Nicolae.

 

Sursa : Mediafax

ULTIMA ORĂ

PSD a contestat din nou sistemul de vot electronic şi a cerut reluarea votului în Camera Deputaţilor

PSD a contestat, marţi, în şedinţa de plen, funcţionarea sistemului electronic de vot abia reintrodus …