Acasă / Social / Patru victime, după ce o maşină a căzut în gol şase metri, apoi s-a răsturnat aproape de râul Jiu

Patru victime, după ce o maşină a căzut în gol şase metri, apoi s-a răsturnat aproape de râul Jiu

Patru persoane au fost rănite, duminică, în urma unui accident rutier produs pe Drumul Național 66, în zona Pietrele Albe, din Defileul Jiului, mașina în care se aflau căzând şase metri în gol, apoi răsturnându-se, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Polițiștii rutieri susțin că accidentul s-a produs din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum. Într-o curbă, şoferul a pierdut controlul asupra direcției de mers, iar mașina a căzut în gol aproximativ șase metri și apoi s-a răsturnat, în apropierea râului Jiu.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Gorj, Andrei Lazăr, în urma accidentului rutier produs pe DN 66 a fost deschis un dosar penal.

„Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs acest accident”, a declarat corespondentului MEDIAFAX, Andrei Lazăr, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj.

În urma accidentului, şoferul, un bărbat de 42 de ani, din Petrila, soția sa în vârstă de 40 de ani, fiica acestora de 18 ani și un alt pasager în vârstă de 19 ani au suferit leziuni, toţi cei din vehicul fiind transportaţi la Spitalul din Petroşani.

 

Sursa : Mediafax

ULTIMA ORĂ

Fostul ministru al Economiei, Lucian Bode, la DNA într-un dosar privind campania electorală din 2012

Fostul ministru al Economiei, Lucian Bode, s-a prezentat, luni, la sediul DNA, fiind audiat în …