Acasă / Politica / Liviu Pop a depus jurământul în Senat

Liviu Pop a depus jurământul în Senat

Social-democratul Liviu Pop a depus luni jurământul pentru preluarea funcției de senator, însă nu și-a dat încă demisia din funcția de secretar de stat la Ministerul Educației.

”Nu mi-am dat demisia, dar am 15 zile, conform legii, să optez între cele două funcții. Cu siguranță în perioada imediat următoare, după ce voi avea o discuție și cu premierul României, și cu președintele partidului, voi lua această decizie”, a declarat Liviu Pop după depunerea jurământului în plenul Senatului.

Până la o decizie însă, Pop vorbește despre inițiative parlamentare.

”Toate inițiativele, cel puțin în perioada imediat următoare, trebuie pliate pe zona programului de guvernare. Trebuie să corectăm legile care au fost modificate și să creăm un cadru legislativ pentru implementarea programului de guvernare și aici mă refer în special la problemele pentru educație, pentru că acolo pot să spun că mă regăsesc”, a declatrat Liviu Pop.

”Având în vedere demisia doamnei Pintea Sorina din calitatea de senator ales în circumscripția nr. 26 Maramureș, depusă la Cabinetul Președintelui Senatului înregistrată cu nr. 54/03.02.2017 și la Biroul Permanent al Senatului înregistrată cu nr. 208/06.02.2017, precum și Hotărârea Senatului nr. 8/08.02.2017 privind vacantarea locului de senator al doamnei Pintea Sorina, în locul rămas vacant va urca următoarea persoană care se regăsește pe lista de cqandidați pentru alegerea Senatului, în circumscripția electorală nr. 26 Maramureș, din data de 11 decembrie 2016. În acest sens, vă comunicăm că următorul pe lista de candidați pentru alegerea Senatului, în circumscripția electorală nr. 26 Maramureș, din data de 11 decembrie 2016 este domnul Pop Liviu – Marian”, se arată în scrisoarea trimisă Senatului de președintele PSD Liviu Dragnea.

Liviu Pop a avut funcția de senator din partea PSD și în legislatura 2012-2016.

 

Sursa : Mediafax

ULTIMA ORĂ

PSD a contestat din nou sistemul de vot electronic şi a cerut reluarea votului în Camera Deputaţilor

PSD a contestat, marţi, în şedinţa de plen, funcţionarea sistemului electronic de vot abia reintrodus …