Acasă / Economie / Consiliul Concurenţei investighează de ce preţul carburanţilor din România depăşeşte media UE. Bogdan Chiriţoiu: “Pentru noi este o evoluţie surprinzătoare”

Consiliul Concurenţei investighează de ce preţul carburanţilor din România depăşeşte media UE. Bogdan Chiriţoiu: “Pentru noi este o evoluţie surprinzătoare”

Consiliul Concurenței (CC) a demarat la începutul lunii o investigație sectorială pe piața carburanților, urmând să verifice de ce prețul carburanților din România a crescut în ultima perioadă peste media UE. Bogdan Chirițoiu, președintele CC spune că evoluția prețului a fost surprinzătoare.

Bogdan Chiriţoiu: Anul acesta vrem să insistăm cu platforma pentru compararea preţuri la combustibil

Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei a spus că în acest an Autoritatea de Concurenţă se va “insista” pentru crearea platformei digitale destinată comparării preţurilor la combustibil, asemănătoare Monitorului Preţurilor, dar că nu poate preciza când va fi finalizată aceasta.

“Anul acesta vrem să insistăm cu platforma pentru compararea preţurilor la combustibil. Vă mulţumim pentru ofertă. Am avut succes cu Monitorul Preţurilor la bunurile alimentare”, a declarat luni, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, la conferinţa “ZF Power Summit `17 – Fuel of the Future”.

Acesta a răspuns astfel la invitaţia de colaborare lansată de Răzvan Nicolescu, fost ministru al Energie, în prezent consultant în cadrul Deloitte, care a spus că “Este importantă crearea platformei digitale care să cuprindă toate preţurile la carburanţi din România. Deloitte este dispusă să colaboreze gratis pentru acest proiect”.

Chiriţoiu a spus că nu poate avansa un termen până la care va fi finalizată platforma pentru compararea preţului carburanţilor.

Anterior, într-un interviu acordat MEDIAFAX, preşedintele Consiliului Concurenţei a precizat că “Legea spune că Statul trebuie să asigure un comparator de preţuri pentru serviciile bancare. Cei de la Protecţia Consumatorului sunt interesaţi de proiectul acesta şi vom colabora cu ei, aşa cum am colaborat şi pentru Monitorul Preţurilor. De asemenea, am dori să existe un produs similar pentru preţurile la benzină şi motorină. Aici însă sunt nişte initiative private şi nu vreau să le subminăm. Jobul Statului nu este să facă ceea ce deja fac privaţii. Doar dacă vedem că ceea ce fac aceştia nu merge destul de bine, îi putem sprijini. Cred că iniţiativele actuale nu merg destul de bine, dar vrem să le ajutăm pe ele să crească, nu să le luăm noi, Statul, locul”.

Consiliul Concurenţei investighează de ce preţul carburanţilor din România depăşeşte media UE. Bogdan Chiriţoiu: “Pentru noi este o evoluţie surprinzătoare”

“Este semi-adevărat că în România preţul carburanţilor este mai mare decât în Austria. Întrebarea este de ce de un an de zile este mai mare decât media UE. Căutăm răspunsul. Vorbim de preţul fără taxe. Pentru noi este o evoluţie surprinzătoare. Ne uităm la schimbări de legislaţie. Vârful a fost în primul trimestru al lui 2016”, a declarat luni, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei la conferinţa “ZF Power Summit `17 – Fuel of the Future”.

La începutul lunii, Consiliul Concurenţei a demarat o investigaţie sectorială pe piaţa carburanţilor.

Iar Claudiu Conţanu, Chief Trading&Supply Chain Officer, KMG International arată care sunt costurile ce sunt incluse în preţul combustibilului: „Noi cumpărăm ţiţeiul la preţul pieţei în portul din Rusia, apoi avem costul transportului, al terminalului, pierderile de rigoare, schimbul valutar, stocurile de siguranţă (costuri operaţionale). Un alt motiv sunt biocomponenţii. Procentul de biodisel a crescut cu 30% în ultimii ani. Ca să nu mai vorbesc de scandalul cu RCA, care influenţează costul cu logistica. Un alt element foarte important sunt investiţiile pe care le-am făcut şi care trebuiesc recuperate în timp”.

În opinia lui Hamza Karimov, CEO, Socar România „Există problema legată de stocul strategic şi de importul motorinei. România nu est o ţară care să-şi acopere consumul din producţia internă şi depinde de preţul internaţional al petrolului. Acum trei ani a fost un impozit care a mutat stocurile în Ungaria”.

 

Sursa : Mediafax

ULTIMA ORĂ

Un producător de mobilă din Satu Mare, care externalizează majoritatea operaţiunilor de producţie, mizează pe afaceri de 2 milioane de euro

Un om de afaceri din Satu Mare, Egei Attila, a grupat sub umbrela companiei pe …