Acasă / Politica / Bugetul Ministerului Muncii a fost aprobat în comisiile parlamentare

Bugetul Ministerului Muncii a fost aprobat în comisiile parlamentare

Bugetul Ministerului Muncii a fost aprobat vineri în comisii parlamentare, cu 23 de voturi pentru și 10 împotrivă.

“Ministerul Muncii are cel mai mare buget dintre ministere. Sunt prinse în bugetul acestui minister toate măsurile de protecție socială pe care noi le-am promis în campania electorală și iată că se vede acum, la aprobarea acestui buget, că nu am mințit cu absolut nimic și că toate aceste măsuri vor fi finanțate anul acesta”, a declarat ministrul Muncii, Lia Vasilescu.

Ministrul a vorbit și despre măsurile cuprinse în bugetul pentru anul 2017.

“Vorbim despre o creștere medie a pensiei de peste 20 la sută în acest an. Vorbim de salariul minim, care crește la 1450 de lei și, desigur, acum lucrăm în regim de forță după aprobarea bugetului, la legea salarizării unitare, pentru că trebuie să facem toate corecturile necesare și acolo astfel încât, la rectificarea bugetară să venim sa discutăm și despre celelalte salarii”, a mai spus ministrul Muncii.

 

Sursa : Mediafax

ULTIMA ORĂ

PSD a contestat din nou sistemul de vot electronic şi a cerut reluarea votului în Camera Deputaţilor

PSD a contestat, marţi, în şedinţa de plen, funcţionarea sistemului electronic de vot abia reintrodus …