Acasă / Externe / Aproximativ 700 de imigranți care încercau să ajungă în Europa, reținuți de Paza de Coastă din Libia

Aproximativ 700 de imigranți care încercau să ajungă în Europa, reținuți de Paza de Coastă din Libia

Aproximativ 700 de imigranți care încercau să ajungă în Europa pe mare au fost reținuți de Paza de Coastă din Libia în apropiere de plajele din localitatea Sabratah, a anunțat luni purtătorul de cuvânt al forțelor maritime libiene, citat de Le Figaro online.

“Paza de Coastă a reținut în zorii zilei de vineri 700 de imigranți aflați la bordul a două ambarcațiuni de lemn, la trei mile nautice de Sabratha”, care se află la 70 de kilometri vest de Tripoli, a declarat generalul Ayoub Qassem.

Majoritatea imigranților arestați provin din Africa Subsahariană, însă la bordul celor două ambarcațiuni se aflau și egipteni, sirieni, tunisieni și palestinieni, a precizat el.

În timp ce statele europene încearcă să diminueze fluxul de imigranți, oferind susținere gărzilor de coastă libiene, peste 1.360 de imigranți au fost salvați începând cu ziua de vineri de către gărzile de coastă italiene, iar trei au fost găsiți decedați.

 

Sursa : Mediafax

ULTIMA ORĂ

Probleme pentru candidatul de extremă dreapta, Marine le Pen. Sediul central din Paris al formaţiunii populiste Frontul Naţional, percheziţionat de poliţie

Poliția franceză a percheziționat sediul central al Frontului Național, al cărui lider este Marine Le …