Acasă / Sport / Fotbal / “Absolut toţi am greşit astăzi!” Eugen Neagoe, supărat după înfrângerea de la Timişoara. Ce a declarat

“Absolut toţi am greşit astăzi!” Eugen Neagoe, supărat după înfrângerea de la Timişoara. Ce a declarat

Antrenorul echipei CSM Poli Iaşi, Eugen Neagoe, a declarat luni, la finalul partidei pierdute în deplasare, scor 1-2 (0-1), în faţa formaţiei ACS Poli Timişoara, că înfrângerea a venit din cauza numărului mare de ratări, transmite corespondentul MEDIAFAX.

În etapa a 24-a din Liga 1, Pedro Henrique a deschis scorul pentru gazde în minutul 35, iar Andrei Cristea a egalat în minutul 50, din penalty. Josip Soljic a adus victoria bănăţenilor graţie reuşitei din minutul 56.

„Nu putem căuta scuze pentru această înfrângere. Am făcut un joc slab şi am pierdut. Asta e realitatea. Timişoara a fost o echipă pragmatică. S-a apărat, a marcat două goluri pe greşeli mari ale noastre. Noi am ratat foarte mult. Absolut toţi, în frunte cu mine am greşit astăzi. Fotbalul te pedepseşte când ratezi atâtea ocazii. Ei au avut puţine şanse, pe care le-a concretizat“, a declarat Eugen Neagoe.

Tehnicianul formaţiei ieşene a mai precizat că se gândeşte acum la salvarea de la retrogradare: „Nu mai putem vorbi de play-off acum. Avem noi probleme mult mari. Trebuie să acumulăm puncte pentru că altfel se îngroaşă gluma. Dacă nu luăm puncte, am putea avea probleme pe final. Urmează două meciuri dificile, acasă, cu CFR şi Astra. Vom face tot posibilul să scoatem cât mai mult din aceste două jocuri.“

CSM Poli Iaşi ocupă poziţia a 10-a în clasament, cu 26 de puncte, la nouă puncte de zona play-off-ului.

 

Sursa : Mediafax

ULTIMA ORĂ

Leo Grozavu crede că merita mai mult: “Am avut foarte multe ocazii împotriva unei echipe care ne-a fost inferioară”

Leo Grozavu, antrenorul echipei FC Botoşani, a declarat, luni, după înfrângerea formaţiei sale în deplasare …